să te bagi în treaba lui Dumnezeu

Pasul 3 din recuperare Am decis să ne lăsăm viața și voința în grija lui Dumnezeu, așa cum îl înțelege fiecare dintre noi – îmi dă multă bătaie de cap :).

Am fost prinsă în realitatea acestui pas atât de mult, încât nu am mai avut timp/energie ca să mai scriu aici. În ultima perioadă acest pas este real în viața mea, traversez o perioadă de mari schimbări iar nevoia/tendința de a controla și de a mă juca de-a Dumnezeu în viața mea sunt, de asemenea, la cote maxime. Ceea ce egoul îmi zice constant, ca o bandă stricată care se aude în fundal, sunt aceleași argumente/gânduri ca în trecut, aceleași care m-au blocat, nu mi-au dat voie să fiu eu, cea adevărată: e greșit, nu e bine, nu poți să te lași în voia sorții, dacă se întâmplă ceva rău, mai vezi pe cineva în jur să se lase în voia lui Dzeu? toți sunt prevăzători, e o nebunie…bla,bla,bla, non stop, cu un consum de energie fantastic și o oboseală care mă pironește la orizontală.

Am decis în urmă cu ceva timp, împreună cu familia mea, să facem o schimbare în viața noastră: să ne mutăm într-un loc frumos și drag mult nouă. Această schimbare se materializează acum, am început proiectul și actele pentru noua construcție, lucrurile se leagă fantastic, apar oameni care facilitează enorm această mutare și se oferă să ne ajute, toate merg smooth, singura chestie care își scoate ghearele și vociferează constant este egoul meu căruia îi este frică de schimbare, vrea să rămână în obișnuit, caută tot felul de posibile/închipuite probleme care pot apărea și pot produce eșecul acestei schimbări. Am luptat cu aceste tendințe, am obosit enorm și, după o perioadă lungă, mi-am amintit că lupta nu e o strategie eficientă, mi-am amintit de acceptare: da, e ok să simt asta, e o reacție normală și să simt încordarea/frica/vina/rușinea/durerea, să o las să fie dar să nu alimentez gândurile cu atenție. Zilele acestea am realizat că am ajuns la pasul 3 al recuperării din codependență: să îmi las viața și voința în grija lui Dumnezeu, UAU: really?? și eu cu ce mă ocup? să ma joc de-a Dumnezeu. Deci, da… în această perioadă agitată de mintea mea inutil, am uitat de program, am uitat de rutina zilnică: de meditație, de citit, de jurnal, de gimnastică, de…toate și am intrat cu capul în mijlocul stupului de gânduri, îngrijorări, probleme. Am făcut îndeajuns și e timpul să mă opresc: realizez că nu au trecut decât câteva săptămâni dar mie mi se pare că au trecut ani, am alunecat și mi-am dat seama: e timpul să mă ridic. A fost utilă această perioadă ca să conștientizez cu cine am de-a face, că nu pot să îmi pun mâinile pe braț și să zic: gata, am reușit! și că recuperarea e un proces continuu iar starea de prezență este cheia de boltă: să îmi observ gândurile.

În toată această perioadă întunecată am avut în jur persoane care mi-au amintit de ce am pornit la acest drum și cum mintea mea caută doar problemele și nu vede minunea care se întâmplă. Îi  mulțumesc lui Dumnezeu că m-a trezit, că îmi dă oameni frumoși în viața mea care nu mă lasă să uit motivul acestei schimbări, oameni care contribuie enorm la acest pas. Keep on practicing!

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

256565961