ruperea lanțului

Cu asta seamănă lucrul cu sine al unui copil-adult, al celui crescut într-o familie disfuncțională. Practic ești veriga care rupe continuarea tradiției de disfuncționalitate, atât cât se poate, și nu dai mai departe toată moștenirea genetică primită. Această muncă e grea, dureroasă, durează (cred) toată viața și e fără de întoarcere, o dată ce ai intrat pe acest drum nu te mai poți întoarce. Nu te mai poți întoarce, energetic/fizic/spiritual și pe oricâte alte dimensiuni vrei, pentru că nu mai aparții: din moment ce ai descoperit ce înseamnă „familie disfuncțională” (și marea majoritate a familiilor sunt adânc disfuncționale) știi că nu mai poți evita această muncă, deși este istovitoare și grea.

Care dintre noi nu am experimentat în copilărie, ca obișnuință zilnică, emoții precum frica, abandonul, respingerea, teama, îmbrăcate de straturi de furie, pe măsură ce creșteam? Munca aceasta, ruperea lanțului, privirea către ce este cu adevărat în interior nu este egală cu blocarea în trecut, cu mila de sine sau cu perpetuarea unei furii de nestăvilit față de cei care ne-au crescut ci presupune să ne întoarcem spre trecut cu înțelegerea a ceea ce a fost din perspectiva adultului sănătos, al părintelui iubitor din interior și să eliberăm iluzia/nevoia copilului din noi de a avea părinți perfecți, iubitori. Părinții noștri/familia de origine (din oricine ar fi fost constituită ea: bunici, mătuși, vecini etc) sunt doar niște instrumnente ale evoluției noastre iar datoria este a noastră să ne trezim, să rupem lanțul. A băga capul în nisip și a „trece peste” nu este răspunsul sănătos la orice disfuncționalitate ar fi fost în trecutul nostru iar dacă privim în jur, observăm mulți semeni care aleg (impropriu spus, de altfel) să ignore trecutul, să treacă peste.

Nu poți trece peste nicio emoție pe care nu ai procesat-o și nu ai trăit-o cu adevărat, ea rămâne stocată în interiorul nostru și alcătuiește, ceea ce Eckhart Tolle numește, „corpul -durere” – o entitate de sine stătătoare care sălășluiește în noi. Ruperea lanțului cam asta înseamnă: să luminezi cu puterea conștiinței acest corp al durerii, să îl vezi că există și să înțelegi de ce s-a format, să îi permiți să fie acolo fără a fi însă la cârma vieții de acum. Dacă privim în jur la semenii noștri și la felul cum este structurată societatea ne dăm seama că acțiunile multora sunt conduse de „corpul-durere”, de perpetuarea „moștenirii primite”: consumerismul, dependențele – fuga de emoțiile neprocesate, teama de eșec, goana după succes, nevoia de a fi primul, de a avea mai mult, mai frumos, mai bun decât…

Dar unii dintre noi aleg să rupă lanțul…

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

256565961