Expresia Libera

rugăciunea seninătății

Distribuie

În rugăciunea seninătății (Doamne, dă-mi puterea să accept ceea ce nu pot schimba, curaj să schimb ceea ce pot și înțelepciunea să le deosebesc) elementul cheie este acceptarea. Practicarea acestei rugăciuni în viața de zi cu zi îți aduce seninătatea doar că, codependentul nu poate face deosebirea între ceea ce poate și nu poate schimba.

Exteriorul este ceea ce este, vine și pleacă, mereu în schimbare; codependența ne determină să avem o atitudine de luptă cu ceea ce este, crezând că astfel poate schimba exteriorul dar, adevărata muncă este în interior. Tindem să ne focusăm pe exterior și să evităm întunericul din interior și astfel creăm suferință perpetuă în viețile noastre.

Am învățat din observarea mediului exterior, că toată puterea și responsabilitatea pentru ceea ce se întâmplă în afara mea, sunt la mine. Asta m-a învățat pe mine viața…Eu sunt controlorul, eu am soluția tuturor problemelor, eu am capacitatea de a schimba prin impunerea voinței…asta îmi spune egoul automat, în orice situație aș fi. Iar asta este o iluzie, un neadevăr de care mă eliberez pentru a înainta.

Paradoxal, lupta aceasta cu exteriorul mă ținea blocată în acea situație nebună din care aș fi vrut să ies și chestia asta am conștientizat-o prin practică. Am început să eliberez controlul, să dau drumul și să îmi privesc în interior, în schimb, să lucrez cu fricile mele, să le văd și să stau cu ele, să le accept și să las exteriorul în pace… nu e treaba mea, e a altcuiva, poate chiar a lui Dumnezeu? dar în niciun caz a mea și astfel, m-am relaxat și am început să văd viața altfel, am început să mă simt liberă.

În oricare situație nedorită ne-am afla, dacă facem un pas în spate și ne întrebăm: ce mă ține blocat(ă) aici? ce parte din mine mă ține prins(ă) în această situație? ce cred eu când sunt prins(ă) aici, în această suferință? vom vedea ce avem noi de schimbat, de fapt. Exteriorul este o proiecție, o unealtă ajutătoare pe care să o folosim ca să ieșim din întuneric, nu e acolo ca să ne dea nouă de muncă, treaba noastră este în interior.

După ce identificăm ce ne ține blocați în acea situație, după ce ne vedem frica, convingerea disfuncțională și o exprimăm în cuvinte, ne întrebăm: e adevărat ceea ce îmi spune egoul automat, e 100% adevărată această credință? și vom simți răspunsul, adevărul nu vine ca răspuns cognitiv ci ca stare. Acela este adevărul nostru, nu iluzia egoului care îl acoperea.

Astfel căpătăm distanță, astfel ne dezidentificăm, astfel ne eliberăm de tiparele disfuncționale. Tara Brach ne invită mai departe, în meditațiile R.A.I.N., să vedem cum ne-am simți, cine am fi noi și ce atitudine am avea dacă am avea acea credință nou descoperită, dacă ne-am ghida după noua credință iar acea stare suntem de fapt noi, cei adevărați. Să îi dăm spațiu acelei stări, să o simțim, să o trăim pentru a se impregna, pentru a deveni adevărul nostru.

Și astfel, ajungem la seninătatea rugăciunii și la eliberarea din codependență, conștientizăm că noi nu suntem asta, noi nu suntem programul învățat în mediul disfuncțional, suntem adevărul din spatele iluziei, vedem volatilitatea acesteia și o eliberăm, ca pe un balon de săpun.

Iar aceasta este o practică zilnică…

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Deschide conversatia