Expresia Libera

relația de după…abstinență

Distribuie

În ultimul timp sunt foarte interesată de ideea asta de energie feminină/masculină, mi se pare fascinant acest aspect într-o relație dintre cei doi. Din păcate, nimeni nu ne-a învățat în școală despre așa ceva,  despre cum să funcționezi ca parte (feminină, masculină) dintr-o relație, modelul îl „preluăm” de la familie/societate și de acolo…Dumnezeu cu mila!

 

În fiecare dintre noi se află un tot de energie  feminină și masculină, un băiat și o fetiță, un yin și yang.

Energia feminină – Yin/Shakti – e una moale, liniștită, calmă, care creează fără efort,  e forța creatoare a universului, câmpul emoțional, intuiția, e multifocusată, difuză, o energie a iubirii, a non-acțiunii, a forței prezentului, a  potențialului pur, fără formă, energia lui EU SUNT, a ființării, este energia care primește, care venerează viața, frumusețea, e o energie a atracției, curgătoare, care se lasă în ritmul vieții și atrage ce are nevoie, ce își dorește, o energie care distruge ceea ce nu mai rezonează cu noi, o energie care așteaptă pentru că știe că ce trebuie să se întâmple se va întâmpla oricum, energia adevărului, energia care vrea să simtă emoția, să proceseze durerea, o energie a stării, pe când energia masculină este una dură, fermă, materială, fizică, este energia gândirii, Shiva, Yang, câmpul mental, este acțiune focusată pe exterior, pe control, pe viitor, este concentrată ca un laser, o energie a funcționalității, a utilității lucrurilor, a planurilor și obiectivelor, este energia care  pleacă să caute/să facă ce își dorește, ce are nevoie, luptă, vânează, poartă războaie, muncește până la epuizare, care este director, avocat, om de afaceri, are o casă mare, o mașină luxoasă, este energia care FACE.

În fiecare dintre noi cât și în afara noastră cele 2 energii se completează, sunt interdependente însă în lumea actuală și în noi înșine există un mare dezechilibru: această energie masculină a prelut controlul total în societate, suntem focusați pe a face mai mult decât pe a fi, pe imagine mai mult decât pe esență, pe luptă decât pe iubire. În relația dintre doi parteneri nu mai poți spune exact cine este bărbatul și cine este femeia pentru că modelele sociale și presiunea externă ne-au stins energia feminină, au redus-o la tăcere: „numai cei slabi plâng sau vorbesc despre sentimentele lor”, „trebuie să ai o casă mare și să fii un mare șef ca să fii cineva în viața asta”, „viața e o luptă” „nu fi muiere” etc.etc.

Multe dintre femei, pentru a supraviețui, au renunțat la femininul din interior iar în dinamica dintre codependent-femeie/dependent-bărbat (ca și parteneri într-o relație) raportul de energii este super dezechilibrat. Cred că aici în acest raport al energiilor se află cauza și soluția problemei.

Codependentul are ca principală caracteristică controlul (care aparține de energia masculină) iar atunci când femeia este codependenta din relație, energia feminină din ea este înăbușită, redusă la tăcere total pentru că ea și-a asumat rolul lui „a face”. Dependentul-bărbat este partea iresponsabilă din poveste, este cel care a renunțat la puterea și energia lui masculină, nu mai este interesat pentru că acum este altcineva care joacă rolul șefului, el n-are de ce să se mai obosească. Un bărbat cu energiile „la el acasă” simte energia masculină acută a unei femei codependente și se va îndepărta rapid de ea dar un dependent se simte atras ca molia de lumină de o astfel de energie, de aceea chiar dacă alegem să ne despărțim de dependent (dar nu lucrăm la interior) vom ajunge să fim tot cu o persoană identică ca precedentul doar că are o altă culoare de păr :). Abstinența dependentului nu e sfârșitul poveștii, este de-abia începutul…practic după abstinență începe munca în adâncime, e ca și cum cineva care sapă o fântână ajunge, după multă muncă, la apă dar mai are mult de muncă până când poate să își potolească setea, tre să curețe izvorul de nămol, pietre, tre să lase apa să se limpezească… Muncă și răbdare.

Unde s-a instalat dezechilibrul dintre energii?

Dezechilibrul acestor energii s-a creat undeva, demult, în copilărie cât și permanent de-a lungul vieții când am trecut prin diverse situații „speciale”, când am considerat cognitiv că trebuie să renunțăm la noi înșine pentru a supraviețui. În copilarie ca și fetițe, trebuia să fim tari, deștepte, să nu plângem, să nu ne arătam slăbiciunile de teama batjocurii/ignorării/respingerii celor din jur, astfel energia masculină din interiorul nostru a trebuit să iasă la suprafață, să preia controlul și să se descurce. Am învățat rapid că pentru a-ți fi bine în viață nu poți spune ce simți cu adevărat, a trebuit să gândim, să analizăm cognitiv starea interioară înainte de a spune ceva, ceva ce dă bine și ne aduce  recompensă imediată (aprecierea/validarea/acceptarea celor din jur); ca și băieți crescuți în familii cu părinți autoritari excesiv sau cu mame dominante și controlatoare, am renunțat la energia masculină a forței și impunerii pentru că altfel ne-am fi luat-o mult pe cocoașă, a trebuit să ne conformăm, să ne supunem și să ne reprimăm emoțiile de furie, răzbunare care apăreau în raport cu părinții autoritari sau super protectivi. Văd în jur mame de băieți superprotective, care nu îi lasă să exploreze exteriorul, să se lovească, să lucreze cu mâinile, să facă lucruri,  să se murdărească, să își manifeste stările de furie, durere și acei băieți cresc cu tiparul că „altcineva tre să aibă grija mea, nu are sens să îmi manifest energia masculină că oricum nu câștig nimic bun” și ajung să renunțe la a fi yang, a fi bărbat iar în relația cu ea, de care se simte atras mai târziu, ea care este controlatoare (exact ca mama) care știe totul foarte bine și doar ea știe cel mai bine :)), se simte atras enorm de acest tip de femeie, însă ca bărbat în relație el nu există și  de aici până la dependență mai e doar un pas.  Privind în jurul meu, la lumea dependenților și a codependenților pe care i-am văzut la atâtea întâlniri din ambele tabere nu am văzut niciunde o ea (codependentă) care să fie feminină, relaxată, să emane iubire, moliciune ci doar ea perfectă, îmbrăcată bine, rigidă, cu joburi și funcții, o ea pentru care „a părea” este cel mai important lucru, o ea care umple camera și captează toată atenția, care face totul perfect și pentru toți, doar pt ea însăși nu, iar el-dependentul ca pe cineva mic, insignifiant, șters, pierdut, care stă într-un colț rugându-se să nu îl vadă nimeni și să fie lăsat în pace sau varianta „fardată” a poveștii în care dependentul atrage toată atenția, din disperarea de a nu se pierde de tot urlă în gura mare „uitați-vă la mine ce bărbat sunt eu”. Nicio parte nu e vinovată sau mai prejos, ambele se află în suferință și din prea multă suferință nevindecată s-a ajuns aici. În acest dezechilibru  continuu al energiilor suntem blocați pentru că am renunțat la autenticitate, la a fi bărbatul, respectiv femeia din relație.

Cum ne recăpătăm acest echilibru?

sau mai bine zis cum ne vindecăm de acest dezechilibru?

În viața mea personală am observat că nu e de-ajuns doar să spun: „ok, las în urmă tot ce a fost și merg mai departe”, am constatat, după 2 ani de abstinență, că nu funcționează așa și e necesar mult mai mult decât atât.

E nevoie să vindec energia asta masculină care a ieșit în față, care a preluat controlul pentru că abstinența partenerului nu rezolvă decât partea lui, partea mea „de ogor” îmi aparține, eu sunt responsabilă de partea mea.

Primul pas este să vindecăm „băiețelul” din interior pentru a permite energiei feminine să iasă la suprafață. Această parte masculină  are multe credințe limitative create în trecutul plin de suferințe. Ce crede partea aceasta din mine blocată, care vrea să preia controlul în orice situație?

Ce credințe limitative îmi transmite energia masculină: că trebuie să mă apăr, să lupt, să controlez pentru că altfel voi fi în pericol, neajutorată, că nu pot/nu are rost să spun ce simt cu adevărat pentru că nu e nimeni acolo care să mă înțeleagă, că dacă las energia feminină pe scaunul șoferului ceva rău se va întâmpla, totul se va destrăma când, de fapt, viața mi-a arătat că tocmai procedând așa am ajuns la suferință extremă.

Ce credințe limitative transmite energia masculină rănită a unui bărbat crescut într-o familie „disfuncțională”? că nu are rost să fac ceva, să mai încerc, oricum sunt un eșec, oricum nu fac bine ceea ce fac, sunt alții care știu mai bine, care mai au chef să lupte, eu stau bine aici în acest loc al iresponsabilității, al inutilității.

Cum vindec partea asta suferindă?

1.prin observarea gândurilor, conștientizare+refocusare

2.prin meditație

3.prin vorbit cu noi înșine

4. prin acceptarea și jelirea durerii

  1. observarea gândurilor – cred că este unealta cea mai de preț în toată această perioadă de vindecare. În momentul în care observăm tiparele negative din trecut că apar în mintea noastră, acele spirale negative care ne duc din ce în ce mai jos în durere, spunem stop, ne stabilizăm picioarele în pământ, la propriu, și schimbăm focusul pe ceva din exterior: un punct, un obiect, o respirație, ceva din afară, care ne scoate din minte.
  2. meditația – uau, aceasta este preferata mea *) atât ca practică zilnică, de sine stătătoare – atenția doar pe respirație 10-20 minute, dar și ca o „gură de aer” în timpul zilei când ne cuprinde durerea din trecut. O meditație pe care o practic în momentele în care mă cuprind „ghearele inconștienței”  și care îmi oferă multă liniște și calm este următoarea:  ne așezăm în poziția de meditație, cu ochii închiși, așezăm mâinile în dreptul inimii și ne liniștim corpul, concentrăm atenția în mijlocul pieptului unde apare o luminiță roz care se extinde treptat-treptat și cuprinde corpul nostru, apoi camera în care ne aflăm ca ântr-un balon uriaș, casa , orașul și țara, această  lumină continuă să se extindă până cuprinde continentul pe care ne aflăm și globul pământesc, până ajungem să fim deaspra tuturor, în spațiul infinit iar de acolo   privim în jos la toate și vom simți ușurare, detașare față de „ghearele inconștienței”.
  3. vorbitul cu noi înșine, cu voce tare sau în gând, merg ambele variante…să liniștim egoul, să ne spunem vorbe frumoase, plăcute, iubitoare, să ne asigurăm că avem toate resursele necesare în orice situație om fi, să ne spunem că suntem îndeajuns: „e ok, ești în siguranță, te iubesc, ești minunată doar pentru că exiști, faci atâtea lucruri faine, ești frumoasă și plină de iubire…”
  4. să ne permitem să simțim durerea, să jelim pierderea: ce am pierdut în acea situație traumatizantă? am pierdut încrederea, inocența, iubirea, intenția, creativitatea, dorința de a fi…orice ar fi, jelim ce am pierdut. Putem vorbi cu acea parte pe care am pierdut-o și să îmbrățișăm ceea ce simțim, să îi dăm spațiu să fie, să fim acolo pentru durere.

Practicând zilnic putem vindeca acest dezechilibru al energiilor din interior și astfel toate în jur se vor așeza fără ca noi să punem presiune sau control.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Deschide conversatia