Expresia Libera

numb..

Distribuie

Să fii amorțit…cam așa este codependentul; e amorțit și, prin urmare, nu se poate exprima, exterioriza, nu poate FI așa că își găsește ceva de treabă și ce poate fi mai bun decât problema celui de lângă el?

Dacă eu nu pot fi, nu știu cum să fiu eu cu adevărat, atunci să îmi țin mintea ocupată…să îmi deriv valoarea din câte fac pentru ceilalți…deși nimeni nu îmi cere nimic. Asta îmi amintește de povestioara unei prietene dragi al cărei soț, plimbându-se prin casă, a zis „mi-e cam foame” iar asta a fost îndeajuns ca în interiorul ei să înceapă tumultul: „nu îi place mâncarea” /„trebuia să fac mai multă mâncare”/„să mă duc să îi fac ceva repede”… dar s-a trezit din amorțeală și a conștientizat că omul doar a exprimat cum se simțea el și asta nu are nicio legătură cu ea însăși.

Această poveste e semnificativă pentru mine ca și codependent în recuperare, mă trezește și îmi amintește să fiu atentă la eu, cea adevărată, nu la povestea învățată în copilărie cum că exist doar prin ceilalți, doar din validarea celor din jur. Existența, valoarea, viața vine din interiorul meu, nu din exterior; această conștientizare este eliberatoare, plină de magie și, în același timp, percepută șubredă, ca o gheață (groasă) pe care îți este teamă să calci pentru că nu ai mai făcut-o niciodată…însă practica este cheia.

De fiecare dată când descoperi un tipar al codependenței în interior să fii curios, să îl studiezi, să îl observi și să te ierți dacă ai fost luat de val, să accepți, să te scuturi de praf și să mergi mai departe pentru că tu însăți alături de Dumnezeu doar, pas cu pas, vei reuși să FII, fără a avea nevoie de ceva din exterior…iar starea e magnifică…e de fapt așa cum e VIAȚA cu adevărat iar tu nu ai apucat să o simți până acum…nu ai știut!

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Deschide conversatia