negarea

Nu am scris nimic despre negare până acum deși această unealtă este bine și des folosită de noi toți în viață. E știut faptul că majoritatea noastră neagă disfuncțiile familiei de origine (chiar și în cazurile unor mari disfuncții) cât și ale noastre personale…zilele acestea îmi povestea cineva că partenerul unei rude îi replica acesteia că el nu are nicio problemă cu consumul de alcool dar că ea are o problemă cu faptul că el mai bea din când în când (adică de fiecare dată când are ocazia); e uman și firesc ca să avem această reacție de negare, este modul automat al creierului de a se raporta la ceea ce este obișnuit/familiar pentru el dar și de a putea trece prin traumă. Oricât de rea ar fi o situație de viață în care ne aflăm, nouă celor din interior nu ni se pare atât de teribilă (datorită negării) cum apare celor din afara ei. Iată aspectul pozitiv al negării.

Dacă e să abordăm negarea din perspectiva programelor de tip 12 pași, negarea e primul obstacol peste care trebuie să trecem:

Am admis că eram neputincioși în fața…

această admitere presupune că nu mai negăm disfuncția și că o vedem că există. Sunt atâtea situații care se perpetuează și se transmit din generație în generație pentru că nimeni nu vede elefantul din cameră dar dacă ne schimbăm perspectiva ne dăm seama, de fapt, că de-abia când apare o criză avem  șansa la evoluție, altfel rămânem în zona de căldicel, cum zice o prietenă dragă mie.

Dacă negarea apare ca o piedică în recuperarea din orice, hai  să facem cunoștință cu ea, să înțelegem de ce apare în viața noastră, să o acceptăm  și să o folosim ca pe un punct de start. Să îmbrățișăm negarea :))

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

256565961