la mulți ani, copil din interior!

Acest concept, al copilului interior, este destul de vast și abordabil din multe puncte de vedere, însă, de dragul ideii de bază :)), voi aborda „copilul interior” din perspectiva creșterii în familia disfuncțională.

Privind în ansamblu orice familie este disfuncțională într-un fel sau altul, ceea ce devine însă toxic și prea mult are un impact uriaș asupra acelei părți autentice din fiecare, care este copilul interior. Vindecând copilul interior mă apropii mai mult de Puterea Superioară, de energia divină, de Dumnezeu.

1.Primul pas pentru a vindeca copilul interior – acea parte autentică, adevărată, ceea ce suntem noi cu adevărat sau ceea ce am fost înainte de….. (a se completa aici cu acel eveniment/serie de evenimente care ne-a rupt de…), este IERTAREA, și nu a celorlalți, dar  în primul rând a noastră: IERTAREA DE SINE, pentru că, dacă undeva de-a lungul călătoriei noastre pe acest pământ am întâlnit multe persoane care ne-au trădat, rănit, abandonat atunci când aveam nevoie de ele, copii fiind cumva am învățat să facem același lucru față de noi înșine. Am învățat că acesta este un mod de a ne raporta la noi: să ne abandonăm, să ne suprimăm trăirile, să nu ținem cont de cea ce ne dorim cu adevărat, să ne lăsăm nevoile noastre la coadă – acesta ne-a fost învățătura! Când se întâmplă acel moment de grație divină – „trezirea” – atunci de-abia vedem că ceea ce ne-au făcut cei din jur când eram copii am practicat noi o viață întreagă față de noi înșine, nimeni nu ne-a obligat să o facem, dar asta am făcut: ne-am abandonat de fiecare dată. Această realizare este puternică și poate adăuga un nou strat de durere egoului dacă nu suntem prezenți să vedem clar că nu am putut face altfel pentru că nu eram conștienți. Am suportat efectele acestei inconștiențe de-a lungul timpului, deci plata a fost făcută iar a ne ierta din adâncul sufletului, cu compasiune și bunătate este singura acțiune sănătoasă pe care o putem întreprinde față de noi înșine.

2.Ceea ce ajută mai departe este să ne oferim ce avem nevoie atunci când avem nevoie, fără a amâna și aici mă refer la chestii simple, banale, de tipul să beau apă când mi-e sete, să mă odihnesc când sunt obosită, să îmi cumpăr o prăjitură și să o mănânc la cofetărie :)) să mă aud!

3. Un alt pas important este să ne permitem să simțim emoțiile. Traiul într-o familie disfuncțională ne-a învățat foarte bine să nu ne simțim emoțiile sau că ceea ce simțim nu e ok. A face această mișcare față de noi înșine pare ciudat, cel puțin, dacă nu înfricoșator chiar, și a învăța să simțim în corp emoțiile, să le permitem să fie, să „ne tranziteze” ajută enorm.

4. În copilărie poate că nimeni nu ne-a luat apărarea, de multe ori ne-am simțit singuri în fața „uraganului” fără niciun scut la îndemână și am învățat că nu e ok/nu putem să ne apărăm, să ne susținem, să fim de partea noastră. Copilul interior are nevoie de părintele iubitor pe care nu l-a avut iar noi, adulții de acum, avem capacitatea de a face asta. Putem și avem dreptul să ne apărăm, să ne susținem partea, opinia, acțiunea în fața exteriorului. Aceasta este acțiunea sănătoasă.

5. O altă atitudine  funcțională pe care o putem practica pentru a ne vindeca copilul interior este aceea de a-i permite să fie, să creeze, să ne manifestăm partea unică, să o arătăm lumii, să nu o mai ascundem. Unicitatea fiecăruia dintre noi este fațeta diamantului din care facem parte, fațetă care este responsabilitatea noastră. Am fost terorizați de abandon, îngroziți că vom fi respinși dacă suntem noi, dar această poveste a fost în trecut, atunci, în acea familie, acum lucrurile sunt total diferite: să ne permitem să fim autentici!

La mulți ani, iubita mea Lăcrămioara!

 

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

256565961