Ianuarie – iubirea și acceptarea de sine

Am învățat de la cei din jur să nu mă iubesc și să nu mă accept așa cum sunt, să lupt cu mine, să mă schimb constant și să nu mă culc cumva pe o ureche vreo secundă în viața mea că altfel totul o ia razna.

În procesul acesta de vindecare a fetiței din interior, iubirea și acceptarea de sine sunt primul pas dintr-o suită de acțiuni conștiente; cumva această treabă îmi stârnește frică în interior, adicătelea cum să mă iubesc și accept așa cum sunt?? what??? are you nuts?? … DAR:   (re)scriem scenariul și se vede treaba că neiubirea/neacceptarea nu au dat rezultate prea strălucite deci e momentul să schimbăm macazul.

Dacă fac o paralelă cu echilibrul energiilor feminină/masculină, e clar că am fost preponderent în energia masculină până acum, asta am hotărât eu, undeva demult în negura timpurilor când am decis să fiu băiatul pe care tatăl meu și l-a dorit (dar nu l-a avut) și când mi-am dat seama că ai mei părinți n-au de gând să îmi mai cumpere o rochie, în afară  de cea pe care o aveam deja :)).

Da, deci să mă iubesc și să mă accept așa cum sunt! Cum pot face asta? Consider că îmi arăt mie însămi iubire și acceptare prin prezență emoțională și disciplină.

Văd această prezență emoțională ca și cum aș scoate la iveală mama din interior, acea energie feminină care:

  1.  validează emoțiile,  acceptă realitatea existenței lor fără a analiza dacă sunt bune sau rele

2. elimină dialogul interior negativ, prin observare a gândurilor, acceptarea lor și înlocuirea cu afirmații pozitive (de unde vin aceste gânduri automate de autocritică: „ești praf, ai greșit enorm, niciodată nu faci nimic bine, ești un eșec bla.bla bla” respiri adânc, ok- sunt gânduri automate din trecut, viruși preluați de la cei din jur, le eliberez și aleg conștient: „e ok, faci bine ceea ce faci, aceasta este experiența ta, ai multe calități, Dzeu te iubește așa cum ești” la început mi s-a părut bizară tare această treabă, ca și cum m-aș minți pe mine însămi, dar treptat prin repetiție, cred că această atitudine va fi normală.

Ce ar face o mamă bună în cazul în care copilul ei suferă?

Când vine vorba de disciplinarea/structurarea copilului interior  mă gândesc la energia masculină (tatăl din interior) care pune limitele și dă sarcini, responsabilități: e ok, ai o emoție negativă într-un anumit context dar ce acțiune e potrivită aici/în această situație și să acționez indiferent de emoțiile din interior (care au ieșit la suprafață pentru că ceva anume din trecut trebuie vindecat). Mă gândesc la o situație de genul:  la job un anumit coleg îmi creează prin comportamentul lui o stare de furie teribilă, mi se pare  că e iresponsabil, vrea să profite de cei din jur, accept această furie resimțită că este în interiorul meu, îmi dau voie să o simt dar aleg o acțiune conștientă și responsabilă (în loc să mă duc să îi dau în cap :)): pot minimiza contactul cu acel coleg la strictul necesar, îi pot spune că a încălcat anumite limite în raport cu mine și să nu îi dau voie să le mai întreacă.

Ce ar face un tată bun în cazul în care copilul lui suferă?

Aceste 2 energii se completează frumos una pe alta, sigur că e bine și reconfortant să ne îngrijim, iubim, susține în momente grele, așa cum o mamă bună ar face dar, în același timp e nevoie și de partea care responsabilizează, care ne ridică din pat șiPărinte iubitor ne ajută să ne îndeplinim obiectivele, planurile, să acționăm spre binele nostru.

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

256565961