codependența…ce e?

Sunt multe definiții pentru codependență, termenul a apărut la început în comunitățile AA/Al-Anon definind persoanele care sunt în relație cu un dependent, dar specialiștii sunt de acord acum că, codependența cuprinde manifestări comportamentale nu numai ale persoanelor aflate într-o relație cu un dependent, dar oriunde există o disfuncționalitate; dacă ai crescut într-o familie disfuncțională, „cu probleme” sau ai avut un părinte bolnav, e foarte probabil că ai învățat niște comportamente codependente, dacă stai într-o relație toxică (relație intimă, de prietenie, profesională), dacă accepți abuzuri de orice natură în relație, dacă simți nevoia să fii de neînlocuit într-o relație…atunci poți citi mai departe.

Aceste comportamente se pot înrăutăți dacă nu se conștientizează, vestea bună este că sunt reversibile: prin conștientizare ne putem elibera de ele.

Dacă manifești unul sau mai multe din următoarele comportamente…

stimă de sine scăzută – simți că nu ești îndeajuns de bun, te compari cu alții sau te simți superior celorlalți; stări alternante de vină și perfecționism: „dacă totul e perfect, atunci nu ai de ce să te simți rău”;

faci pe plac celorlalți – e ok să mulțumești pe cineva pe care iubești dar în codependență simți că nu ai de ales; nu poți spune „nu”; renunți la tine însăți, la ce îți place ție pentru a face pe plac altora;

lipsesc limitele/granițele față de ceilalți – te simți responsabil de sentimentele și problemele celor din jur, îți preiei din vina și responsabilitatea lor pentru problemele pe care le au; poți avea și limite rigide față de ceilalți „ori așa, ori altfel nu” și eviți cu orice preț confruntările pentru a nu fi respins;

reactivitate crescută – dacă cineva afirmă ceva cu care nu ești de acord, ori ajungi să crezi asta întru totul ori reacționezi puternic; absorbi ceea ce cred cei din jur tocmai pentru că nu ai limite/granițe personale (nu știi unde începi și unde te termini); dacă nu ai fi codependent ai realiza că asta este doar părerea lor și nu reflecția ta adevărată și nu te-ai simți amenințat de dezacorduri;

– manifești comportament de salvator – alt efect al limitelor/granițelor slabe, dacă cineva are o problemă, vrei să îl ajuți chiar cu riscul de a renunța la tine însăți; e normal să empatizezi cu cei din jur dar în codependență riști să îi pui pe ceilalți înaintea ta, de fiecare dată (și aici nu mărefer la copilul tău căruia îi este foame :)); simți nevoia să ajuți, să rezolvi problemele celor din jur chiar și când aceștia nu își doresc acest lucru, simți că este în responsabilitatea ta să rezolvi problemele tuturor;

nevoia de control – aceasta oferă, în codependență, siguranță; cu toții avem nevoie de ceva control în viața voastră, nu putem trăi în haos și incertitudine permanent dar, în codependență, controlul vine din frica de a pierde siguranța și din iluzia că fericirea vine dacă controlezi tot ce se întâmplă în jur; uneori poți dezvolta o dependență (alcoolism, de ex.) care te ajută să eliberezi din control sau să îți reprimi emoțiile (dependența de muncă) ca să simți că ai control deplin; codependenții au nevoie să îi controleze pe cei din jur pt a se comporta într-un anume fel (le oferă certitudine în relație);

comunicare disfuncțională a propriilor gânduri, emoții și nevoi – se poate să nu fii conștient de propriile gânduri, emoții și nevoi sau să îți fie frică să te exprimi pentru a nu fi respins/abandonat; comunicarea este nesinceră și confuză, pretinzi că totul e ok, atunci când de fapt nu este;

obsesii – codependenții tind să își piardă mult timp gândindu-se la ceilalți sau la relațiile lor, aceasta datorită dependenței și anxietăților; pot deveni de asemenea obsedați că au făcut o greșeală sau ar fi putut face; pot trăi în lumea imaginară a cum ar putea fi pentru a evita durerea prezentului – o modalitate de a nega realitatea;

– codependenții au nevoie de aprecierea celorlalți pentru a se simți ok cu ei înșiși – le este frică să nu fie respinși sau abandonați, deși se descurcă foarte bine singuri; au nevoie să se afle permanent într-o relație, chiar dacă relația este toxică, ajung să se simtă prizonieri;

și lista poate continua…

…atunci e posibil ca toată această stare dureroasă în care trăiești să aibă un nume: codependența

 Ca să ne vindecăm de codependență putem începe din orice punct: terapie, grup de suport, cărți de specialitate, filmulețe selfhelp de pe youtube. Unealta principală este însă, creșterea stării de conștientizare prin observarea cu nonjudicativitate, cu acceptare și bunăvoință, a ceea ce este aici și acum, să devenim observatori a ceea ce se întâmplă în interiorul nostru.

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

256565961