autenticitatea în relații

Pentru un copil-adult/codependent a vorbi despre autenticitate este extrem de periculos, terifiant de-a dreptul, pentru că asta înseamnă în traducerea cognitivă a tiparelor automate: „EȘTI ÎN PERICOL”. În copilărie am învățat bine această lecție alături de „Nu vorbi, nu simți, nu gândi”.

În câte relații nu am recreat oare aceste tipare: acasă, la serviciu, cu prietenii… De ce? Pentru că ăsta ne era familiarul. Nu era extrem de  dureros? Ba da, dar doar asta cunoșteam.

Însă avem voie să învățăm un alt mod de a trăi, avem voie să ne îndepărtăm de nebunie. Cred că putem face asta doar dacă ne îndepărtăm într-adevăr fizic de nebunie, de relațiile nesănătoase, toxice – în cazul meu asta a funcționat. Să rămân în continuare în relație cu cineva care este profund disfuncțional, toxic, chiar dacă acea persoană este soțul, mama, sora, cumnatul sau altă rudă prin alianță ar fi însemnat să îmi consum fărâmă de putere pe a contrabalansa triggerele din exterior în loc să îmi vindec interiorul. Dumnezeu mi-a luminat calea, pașii, mintea pentru a putea pleca fizic de lângă acele persoane. Am fost acolo prezentă, pe cale, deși durerea a fost extremă: ruperea de obișnuit, pierderea aprobării și validării acelor persoane au fost destul de dureroase dar am învățat ce e durerea și știam că nu mă poate opri din drum. Deși eram conștientă (într-un fel) cât sunt de toxice acele relații, sinele fals le dorea, avea nevoie de ele – asta este nebunia codependenței.

Dar am voie să învăț un alt mod de a trăi, am voie să mă îndepărtez de nebunie. Acum pot crea relații sănătoase cu cei din jurul meu, acum pot identifica disfuncționalul într-o relație, acum pot să fiu autentică și să spun: „eu nu sunt asta”, să mă eliberez de acea relație, să mă detașez. Nu mai joc jocul vechi pentru că știu câte am de pierdut.

A fi autentic este unica noastră datorie față de divinitatea din interior.

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

256565961